Decizia CCR nr. 57/2021Punctul 39

39. În ceea ce privește dispozițiile constituționale ale art. 103 alin. (2) și (3) , referitoare la învestitura Guvernului, Curtea constată că sunt invocate în susținerea unor critici care nu pun în discuție nerespectarea etapelor/procedurii învestiturii reglementate de aceste texte, ci prezintă propria evaluare a autorilor sesizării în privința modului în care s-a desfășurat această procedură. Nu se invocă inexistența unui Program de guvernare, ci se exprimă opinia că prezentarea Programului de guvernare de către prim-ministrul desemnat a fost „doar un ansamblu de promisiuni“. Nu se invocă lipsa dezbaterii Programului și listei Guvernului de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, ci modul concret în care fiecare senator/deputat ar fi luat cunoștință de aceste documente. Nu se invocă faptul că prim-ministrul desemnat nu ar fi cerut, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului, ci faptul că audierile în comisiile parlamentare ar fi fost „un simulacru“ și că Parlamentul a fost transformat „într-un organism pur formal“. Astfel de afirmații, cuprinzând elemente de apreciere vădit subiective, întemeiate pe percepții, iar nu pe dispoziții normative, pot fi calificate, cel mult, ca aparținând sferei politice, iar nu ca având relevanță constituțională. Ca urmare, și critica formulată în raport cu art. 103 alin. (2) și (3) aparține aceluiași registru formal, excedând legalei învestiri a Curții Constituționale. ...