Decizia CCR nr. 7/2021Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că în urma intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 și a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2017, începând cu data de 1 ianuarie 2018, veniturile lunare nete ale procurorilor militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (D.N.A.) au fost diminuate în mod semnificativ (în cazul autorului excepției, scăderea netă este de aproximativ 2.146 lei). Soluția instituită prin Legea-cadru nr. 153/2017 a presupus ca salarizarea procurorilor militari să fie încadrată în grila de la lit. B a capitolului I din anexa nr. V la legea-cadru, ceea ce a condus la o veritabilă retrogradare sub aspect salarial, raportat la situația anterioară intrării în vigoare a legii mai sus menționate, dând astfel naștere unei semnificative diferențieri, din perspectivă salarială, între procurorii militari și judecătorii militari. Din moment ce situația juridică a personalului bugetar de același grad, cu aceeași gradație, vechime în funcție sau în specialitate, precum și aceleași studii este identică, atunci și tratamentul juridic aplicabil, salariul de bază/indemnizația de încadrare, trebuie să fie același, nefiind permis ca magistrații de același grad, cu aceeași gradație, vechime în funcție și în specialitate, precum și aceleași studii să aibă indemnizații de încadrare diferite. ...
Sursa oficială ↗