Decizia CCR nr. 901/2020Punctul 34
Punctul 34
34. Așadar, aplicând aceste considerente de principiu în prezenta cauză, Curtea reține că bunurile ce fac obiectul de reglementare al legii criticate au fost transferate ope legis din domeniul public al statului în domeniul public al orașului Odobești, județul Vrancea, astfel încât modalitatea de constituire a dreptului de administrare asupra bunurilor proprietate publică, supuse transferului interdomenial, în condițiile legii criticate, este incompatibilă cu noțiunea și caracterele juridice ale dreptului real de administrare, corespunzător dreptului de proprietate publică, și, în consecință, contravine dispozițiilor art. 136 alin. (4) din Legea fundamentală, care consacră la nivel constituțional modalitățile de exercitare a dreptului de proprietate publică. Mai mult, în lipsa acordului unității administrativ-teritoriale, în speță Consiliul Local al Orașului Odobești, județul Vrancea, în ceea ce privește transferul bunului în patrimoniul unității administrativ-teritoriale, este încălcat și principiul constituțional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 537 din 25 septembrie 2019, anterior citată, paragraful 25). ...
Sursa oficială ↗