Sari la conținut

Decizia CCR nr. 906/2020Punctul 36

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2020
Dosarul
843/33/2017

36. Având în vedere jurisprudența sa în această materie și ținând cont de obligația constituțională a statului de a asigura o protecție specială persoanelor cu handicap, Curtea constată că dispozițiile criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2017, prin care se elimină din legislație măsuri de creare și de menținere a locurilor de muncă ale persoanelor cu dizabilități, contravin prevederilor art. 50 din Constituție. Astfel, posibilitatea pe care o aveau categoriile de angajatori menționate în text de a achiziționa produse sau servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu handicap angajate în unitățile protejate autorizate, pe bază de parteneriat, în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat, reprezenta o măsură cu caracter de protecție a persoanelor cu handicap, la fel ca măsura exceptării de la plata sumei prevăzute de art. 78 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 448/2006 către bugetul de stat a „unităților protejate înființate în cadrul organizațiilor persoanelor cu handicap care pot desfășura și activități de vânzări/intermedieri, cu condiția ca minimum 75% din profitul obținut să fie destinat programelor de integrare socioprofesională pentru persoanele cu handicap din organizațiile respective“. De asemenea, reglementarea prin lege a cât mai multor forme legale ale unităților protejate, astfel cum erau prevăzute la art. 81 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, în forma inițială, reprezintă o măsură de protecție a persoanelor cu handicap, în vederea participării efective a acestora la viața comunității din care fac parte. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie