Decizia CCR nr. 907/2020Punctul 67
Punctul 67
67. În anul 2010 însă, cu privire la aceeași problematică, instanța de contencios constituțional a constatat că „tradițiile culturale și realitățile sociale sunt încă în stadiu de evoluție către asigurarea unei egalități faptice reale între sexe, astfel încât nu se poate ajunge la concluzia că, în prezent, condițiile sociale din România pot fi considerate ca susținând o egalitate absolută între bărbați și femei. Cu toate acestea, pași importanți au fost făcuți. Un exemplu îl constituie extinderea dreptului la concediu pentru creșterea copilului și la bărbați, inclusiv în domeniul militar, relevantă fiind în acest sens Decizia nr. 90 din 10 februarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 24 martie 2005. Pentru aceste motive, creșterea vârstei de pensionare a femeii până la 65 de ani a fost prevăzută a se realiza pe parcursul a 15 ani, timp în care se preconizează că, în România, condițiile sociale vor suferi schimbări semnificative.“ (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010). Curtea a observat, în același context, „modificările firești ce apar în societate sub aspectul mentalităților, al culturii, educației și cu privire la tradiții“, reținând că „prevederea unui tratament egal între sexe apare tot mai necesară în contextul curentului european care impune statelor alinierea la standardele unui tratament egal, nediscriminatoriu între bărbați și femei.“ (în același sens a se vedea și Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018) ...
Sursa oficială ↗