Decizia CCR nr. 907/2020Punctul 90

90. Cu privire la aceste susțineri, Curtea observă că Legea fundamentală a consacrat prin art. 32 alin. (6) principiul autonomiei universitare, fără să definească însă această noțiune, de unde, văzând și prevederile alin. (5) ale aceluiași articol, în conformitate cu care învățământul de toate gradele se desfășoară în condițiile legii, rezultă că legiuitorul constituant a lăsat legiuitorului ordinar libertatea de a stabili elementele autonomiei universitare și condițiile în care aceasta se exercită (a se vedea Decizia nr. 161 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 3 mai 2011). Prin interzicerea exprimării și a oricărei forme de cunoaștere a unei opinii/teorii este evident exclusă posibilitatea universităților de a aprecia și a decide asupra studiilor vizând egalitatea de gen, indiferent de eventualele evoluții la nivel internațional și european, și a raporturilor de colaborare inerente organizării învățământului universitar. O astfel de interdicție nu poate fi reținută ca limită subsumată dreptului legiuitorului ordinar de a stabili limite ale autonomiei universitare, în sensul textului constituțional de referință, ci, dimpotrivă, ca o încălcare a acestei autonomii. Este la latitudinea, pe de o parte, a universităților, iar, pe de altă parte, a destinatarilor învățământului universitar studierea de concepte și teorii, ținând seama și de specificul fiecărei facultăți, fără îngrădiri de natură ideologică. Din această perspectivă, Curtea reține și criticile raportate la art. 32 alin. (6) din Constituție referitor la autonomia universitară, cu toate că soluția legislativă nu vizează, în mod specific, organizarea și desfășurarea învățământului universitar. ...