Decizia CCR nr. 518/2019Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2019 · dosar 568/35/2016
Punctul 18
18. În final, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea principiului autonomiei universitare, Curtea reține că autoarea excepției susține că dispozițiile de lege criticate contravin principiului autonomiei universitare, astfel cum este prevăzut în art. 121, 123 și 213 din Legea nr. 1/2011, deoarece sancțiunile se stabilesc de către un organism cu care cadrul didactic nu are raporturi juridice. Referitor la principiul autonomiei universitare, Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că acest principiu este garantat de art. 32 alin. (6) din Legea fundamentală, ca o componentă a dreptului la învățătură. Principiul autonomiei universitare presupune un conținut vast, ce include normele, procedurile și standardele interne ale fiecărei universități, cu respectarea limitelor impuse de legislația în vigoare, prin care acestea tind să definească și să individualizeze rolul lor în cadrul comunității. Autonomia universitară se poate exercita doar cu condiția asumării răspunderii publice, care obligă orice instituție de învățământ superior să asigure eficiență managerială. Autonomia universitară presupune respectarea standardelor legale de calitate, și nu a standardelor proprii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.646 din 16 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2011, Decizia nr. 2 din 4 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2011, sau Decizia nr. 86 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 20 mai 2019, paragraful 37). ...
Sursa oficială ↗