Sari la conținut

Decizia CCR nr. 907/2020Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2020
Dosarul
959A/2020

17. Rezultă că intervenția statului în procesul educativ trebuie să dea substanță tuturor celor trei texte constituționale antereferite, ceea ce impune stabilirea nivelurilor și formelor de învățământ, a curriculumului național, precum și a principiilor activității educaționale, crearea infrastructurii necesare/ reglementarea în condițiile unei exigențe de reținere față de promovarea oricăror forme de prozelitism doctrinar/ideologic/ religios. Neutralitatea ideologică a statului în domeniul educației are în vedere faptul că în discuție este o categorie de persoane prin definiție vulnerabilă, aceasta fiind în plin proces de formare și dezvoltare intelectuală/emoțională, iar o atitudine contrară ar afecta în mod ireversibil libera dezvoltare a personalității copiilor/tinerilor. Atunci când obligația de abținere este afectată prin diverse forme de comunicare a informațiilor, chiar pe căi informale, neinstituționalizate, dar care sunt intrinsec legate de spațiul educațional, statul trebuie să intervină pentru a menține neutralitatea ideologică a actului educațional, cu alte cuvinte, trebuie să apere/protejeze această neutralitate atunci când ea este afectată, indiferent în ce formă. În acest sens statul este obligat să intervină chiar cu cea mai energică măsură, reprezentată de reglementarea juridică, asigurând, astfel, un just echilibru între drepturile și obligațiile constituționale ale celor implicați în acest proces de interes public, respectiv procesul instructiv-educativ. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie