Sari la conținut

Decizia CCR nr. 907/2020Punctul 15

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.12.2020
Dosarul
959A/2020

15. Învățarea și educația conduc la dezvoltarea unor modele comportamentale, care modelează personalitatea copiilor/tinerilor, iar așteptarea legitimă a părinților/tinerilor/copiilor este aceea ca statul să identifice un parametru curricular optim pentru promovarea unui învățământ bazat pe valorile sale fundamentale pentru a asigura libera dezvoltare a personalității copiilor/tinerilor. Astfel, statul trebuie să fie preocupat să asigure toate condițiile necesare pentru „promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate“ [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2011]. De asemenea, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 1/2011 prevede că „idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii“. Toate acestea converg către o educație în respectul valorilor constituționale a copiilor și tinerilor, fără derapaje ideologice, în care învățarea și educarea au ca scop formarea inteligenței logice, tehnologice și axiologice (capacitatea omului de a se conduce pe sine, de a fi o ființă autonomă). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie