Decizia CCR nr. 887/2020Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 15.12.2020 · dosar 4.567/2/2018
Punctul 21
21. Instanța judecătorească mai reține, potrivit expunerii de motive la legea-cadru, publicată pe site-ul Camerei Deputaților, că acest act normativ a fost adoptat pentru a înlătura inegalitățile din materia salarizării personalului plătit din fonduri publice, având în vedere că autoritățile și instituțiile publice centrale și locale sunt chemate în judecată într-un număr semnificativ de procese aflate pe rolul instanței, efectele Deciziei Curții Constituționale 794 din 15 decembrie 2016 și efectele multitudinii de solicitări din partea reprezentanților instituțiilor și ai autorităților publice, a organizațiilor sindicale, precum și din partea societății civile. Tot în expunerea de motive s-a menționat că prevederile legii se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017, prin acordarea de majorări salariale în anii 2017-2022, prin acordarea în anul 2022 a salariilor de bază nominale prevăzute în anexele la lege, fiind stabilit că, începând cu anul 2013, salariile de bază se vor stabili prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în anexele la lege cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată în vigoare la acea dată. În ceea ce privește cuantumul sporurilor, al majorărilor indemnizațiilor, compensațiilor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare prevăzute în anexele la lege, s-a stabilit că acestea se determină utilizând salariul de bază/solda de funcție/salariul de funcție/indemnizația de încadrare stabilite conform celor de mai sus. Or, prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 872 din 25 iunie 2010, rezultă că angajatul are dreptul la salariu pentru munca prestată, iar diminuarea salariului reprezintă o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Analizând condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție, pentru că restrângerea menționată să poată fi justificată, instanța judecătorească reține că aceasta rezultă din lege, dar nu se circumscrie motivelor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, din expunerea de motive nerezultând nicio justificarea a acestei restrângeri, dimpotrivă Legea-cadru nr. 153/2017 fiind adoptată pentru a înlătura inechitățile din materia salarizării personalului plătit din fonduri publice ca urmare a aplicării Legii-cadru nr. 284/2010. ...
Sursa oficială ↗