Decizia CCR nr. 892/2020Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia consideră ca fiind neconstituțională întreaga procedură privind darea în plată reglementată prin Legea nr. 77/2016, întrucât se aplică retroactiv unor situații născute sub legea veche și al căror efect ar trebui să se producă tot sub legea veche. Invocă, în acest sens, prevederile art. 6 din Codul de procedură civilă și cele ale art. 15 alin. (2) din Constituție și arată că prin prisma art. 11 din legea criticată este vădită aplicarea retroactivă a acesteia, oricât de mult s-ar justifica din punct de vedere social „echilibrarea“ la care face referire Legea nr. 77/2016, întrucât aceasta nu poate avea loc cu încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile, esențial pentru legitimitatea și funcționarea statului de drept. Autoarea excepției susține că în forma sa actuală, Legea nr. 77/2016 dispune pentru situațiile juridice produse atât înainte, cât și după intrarea sa în vigoare, cu alte cuvinte, legiuitorul modifică condițiile în care se recuperează creanța pentru trecut, creând un dezechilibru injust între participanții la circuitul civil, care, dacă ar fi cunoscut de la momentul încheierii contractului faptul că exista riscul de a nu putea executa silit contractul până la concurența sumei împrumutate și a costurilor aferente acesteia, nu ar mai fi încheiat contractul respectiv sau l-ar fi încheiat în alte condiții. ...
Sursa oficială ↗