Decizia CCR nr. 894/2020Punctul 34

34. Dreptul de servitute legală specială instituit în favoarea titularului de acord petrolier prin art. 7 alin. (1) din Legea petrolului nr. 238/2004, prima ipoteză, cuprinde doar dreptul de acces la terenurile care fac parte din perimetrul de explorare sau de exploatare, care constituie așa-zisul fond dominant, și nu acordă beneficiarului servituții dreptul de a explora sau de a exploata zăcămintele de petrol, chiar dacă acestea se află în subsolul fondului aservit, însă în afara perimetrului de explorare sau a celui de exploatare, așa cum acestea au fost stabilite de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale (A.N.R.M.). Atât explorarea, cât și exploatarea sunt operațiuni petroliere, așa cum indică, fără echivoc, textul pct. 24 al art. 2 din Legea petrolului nr. 238/2004, iar acestea se efectuează exclusiv în interiorul unui perimetru destinat realizării lor, prestabilit în acest sens de către A.N.R.M., potrivit art. 3 din aceeași lege. Deci, în afara acestor perimetre nu se pot face nici explorări, nici exploatări. În privința celei de-a doua categorii de terenuri, a celor necesare oricăror activități pe care explorarea sau exploatarea le implică, sintagmă care face, de altfel, obiectul criticilor de neconstituționalitate în speță, Curtea a reținut că dreptul de servitute legală, instituit în cea de-a doua ipoteză a alin. (1) al art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, nu cuprinde în conținutul său nici dreptul de explorare, nici dreptul de exploatare asupra zăcămintelor de petrol aflate în subsolul terenului aservit, care nu se află nici în perimetrul de explorare, nici în cel de exploatare. Concluzia contrară ar friza absurdul juridic, acordând titularului de acord petrolier un drept de servitute asupra unui teren în privința căruia are deja un drept de folosință, în acest sens fiind, de altfel, și prevederile art. 47 lit. c) din Legea nr. 238/2004. ...