Decizia CCR nr. 900/2020Punctul 2.3.8

2.3.8. De altfel și Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că pensiile sociale publice nu sunt subsumate art. 114 din TUE, în vreme ce toate formele de pensie ocupațională constituie un element al remunerației în sensul art. 114 din TUE (Cauza C-262/88, Barber, Rec. 1990), deși considerații de politică socială ori de etică sau constrângeri bugetare pot influența stabilirea sau modificarea unor sisteme de asigurări sociale (Cauza C-351/00, Pirkko Niemi, Rec. 2002). Pentru a distinge între pensiile sociale publice și pensiile ocupaționale, indiferent că acestea din urmă sunt publice sau private, CJUE a preluat din concluziile Avocatului general Jacobs formulate în cauza C-7/93, Beune o serie de criterii printre care se numără reglementarea prin lege sau prin convenții colective a unor prestații suplimentare ori complementare, negocierile care au loc între angajați și angajatori cu privire la astfel de pensii, caracterul suplimentar sau nu față de asigurările sociale de stat, modul de finanțare al fondurilor destinate pensiilor, gestiunea prin entități autonome a fondurilor destinate pensiilor ocupaționale și care să fie distincte de autoritățile publice prin care sunt gestionate pensiile sociale, aplicabilitatea generală sau limitat-profesională a unor astfel de prestații, participarea statului cu fonduri publice doar în măsura în care este și se manifestă exclusiv ca angajator și nu ca înfăptuitor al unei politici sociale (Cauza C-7/93, Beune, Rec. 1994). Însă, în vreme ce pensiile sociale rămân la latitudinea statelor și depind de politicile sociale ale acestora, putând fi modificate oricând nu numai în privința cuantumului, ci și a sistemului de asigurări sociale, pensiile ocupaționale constituie un element al remunerației și dau naștere la drepturi ce trebuie protejate inclusiv din perspectiva dreptului de proprietate. ...