Decizia ÎCCJ nr. 52/2026 (HP)Punctul III

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 23.03.2026 · dosar 2.444/1/2025
Punctul III
III. Expunerea succintă a cauzei 10. Curtea de Apel București - Secția I penală este învestită, în ultimul grad de jurisdicție, cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații B.M.A., D.C., I.G.A., I.M.A. împotriva Sentinței penale nr. 907 din 25 iulie 2025, pronunțată de Tribunalul București - Secția penală în Dosarul nr. 28.763/3/2024, prin care prima instanță a hotărât următoarele: ... 11. În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 396 alin. (2) și (10) din Codul de procedură penală, a fost condamnat inculpatul B.M.A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc (faptele din datele de 30 și 31 mai 2024 și 6 iunie 2024). ... 12. În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal a constatat că infracțiunile de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) , c) , d) și f) din Codul penal, pentru care inculpatul I.G.A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză, sunt concurente cu: – infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 din Codul penal, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 4 luni, prin Sentința penală nr. 3.446 din 12 decembrie 2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin neapelare la data de 11 ianuarie 2025 (fapta din 26 martie 2024); ... – infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (2^1) lit. b) , c) și d) din Codul penal, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, prin Sentința penală nr. 252 din 4 decembrie 2024 a Judecătoriei Cornetu, definitivă prin neapelare la data de 13 ianuarie 2025 (fapta din 18 ianuarie 2024). ... ... 13. În temeiul art. 125 alin. (2) din Codul penal cu referire la art. 129 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (2) din Codul penal și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a aplicat inculpatului I.G.A. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 3 ani pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) , c) , d) și f) din Codul penal, tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal, și vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 194 alin. (1) lit. a) și e) și alin. (2^1) lit. b) , c) și d) din Codul penal. ... 14. În temeiul art. 38 alin. (1) din Codul penal, a constatat că infracțiunile de trafic de droguri de risc prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) , c) , d) și f) din Codul penal, pentru care inculpatul I.M.A. a fost trimis în judecată în prezenta cauză, sunt concurente cu infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 233 din Codul penal, pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an, prin Sentința penală nr. 347 din 10 aprilie 2024 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 1.153/A din 3 octombrie 2024 (fapta din data de 23 august 2023). ... 15. În temeiul art. 124 alin. (3) din Codul penal cu referire la art. 129 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (3) din Codul penal și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a înlocuit măsura educativă a internării întrun centru educativ aplicată inculpatului I.M.A. cu măsura internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) , c) , d) și f) din Codul penal, și tâlhărie, prevăzută de art. 233 din Codul penal. ... 16. În temeiul art. 124 din Codul penal cu referire la art. 129 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 113 alin. (3) din Codul penal și cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, a aplicat inculpatului D.C. măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) , c) , d) și f) din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 113 alin. (3) din Codul penal. ... 17. Analizând materialul probator, instanța de judecată a apreciat că, în drept, faptele inculpaților I.G.A., I.M.A. și D.C. care, în baza unei înțelegeri prealabile, în noaptea de 30/31 mai 2024, s-au deplasat la locuința inculpatului B.M.A. și sub un pretext fals au determinat-o pe prietena acestuia - persoana vătămată M.A.D. - să coboare la scară, iar ulterior, fiind mascați și înarmați cu un cuțit, au constrâns-o pe aceasta să îi conducă în apartamentul inculpatului B.M.A. unde au pătruns fără drept și, sub amenințare, au sustras de la acesta cantitatea de 600 grame canabis, cu scopul de a o vinde ulterior, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, și tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 și art. 234 alin. (1) lit. a) , c) , d) și f) din Codul penal. ... 18. De asemenea, s-a apreciat că fapta inculpatului B.M.A., care a deținut la domiciliu la data de 30/31 mai 2024 cantitatea de 600 grame canabis, sustrasă de inculpații I.G.A., I.M.A. și D.C., în vederea comercializării, iar la data de 6 iunie 2024 a deținut cantitatea de 38,20 grame canabis, de asemenea în vederea comercializării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. ... 19. Împotriva sentinței penale anterior menționate au declarat apel inculpații B.M.A., D.C., I.G.A. și I.M.A. ... 20. La termenul din data de 4 noiembrie 2025, instanța de apel, constatând îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, și anume, dacă sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tâlhărie, în cazul în care obiectul material este reprezentat de droguri de risc în sensul Legii nr. 143/2000 (nefiind produse și/sau aflate în mod legal în circuitul civil) sau ne aflăm în prezența unui concurs de calificări, urmând a fi reținută doar infracțiunea de trafic de droguri de risc în modalitatea „alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc fără drept“? ... ...
Sursa oficială ↗