Decizia CCR nr. 859/2020Punctul 18

18. Totodată, Curtea a constatat că prevederile legale ce stabilesc posibilitatea deducerii unor cheltuieli și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective prevăzute de lege sunt o excepție de la regula generală, prevăzută la art. 56 privind contribuțiile financiare din Constituție, potrivit căruia cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice, excepție stabilită în virtutea prevederilor constituționale ale art. 61 din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, coroborate cu cele ale art. 139 alin. (1) din Legea fundamentală care statuează că impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege. Or, legiuitorul, prin adoptarea unor măsuri active de susținere a celor cu care contribuabilii intră în relații contractuale, precum cea din cazul în discuție, încurajează menținerea contribuabililor ca activi, prin prisma prevederilor art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție în componenta privind obligația statului de a crea cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, determinându-i pe contribuabili să evite declararea ca inactivi/reactivi, și, totodată, cointeresează beneficiarii să încheie relații contractuale cu contribuabilii activi, tocmai prin presupusa facilitate pe care le-o oferă această relație contractuală. Această măsură este mai degrabă una pentru evitarea sistemului de declarare ca inactiv a contribuabilului, fără a constitui o sancțiune pecuniară ce ar trebui suportată de beneficiarii dreptului de deducere a cheltuielilor și a taxei pe valoarea adăugată aferente achizițiilor respective, în cauza de față fiind vorba de neobținerea unui avantaj pecuniar de către beneficiar din partea statului. ...