Decizia ÎCCJ nr. 42/2026 (HP)Punctul IX

ÎCCJ · hotărâre prealabilă · 23.03.2026 · dosar 1.303/1/2025
Punctul IX
IX. Jurisprudența Curții Constituționale 40. Prin Decizia nr. 748 din 4 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 1 februarie 2016, Curtea Constituțională a reținut că „opțiunea legiuitorului de a se reconstitui dreptul de proprietate privată asupra unor asemenea terenuri (proprietate publică a statului) este posibilă, deoarece există o procedură legală în temeiul căreia ele pot fi trecute din proprietatea publică în cea privată a statului, neafectându-se, astfel, caracterul insesizabil al proprietății publice“. De asemenea s-a mai statuat că „bunurile proprietate publică nu pot fi înstrăinate, sub nicio formă, însă legiuitorul a prevăzut (...) un mecanism care să asigure posibilitatea statului de a stinge regimul de proprietate publică, respectiv prin trecerea bunului în cauză din proprietatea publică a statului în cea privată a acestuia. Aplicarea acestui mecanism cunoaște două limitări, respectiv în situațiile în care bunul face parte din proprietatea publică potrivit Constituției sau legea interzice expres trecerea anumitor bunuri în proprietatea privată a statului. În consecință, (...) instanțele judecătorești sunt cele în măsură să verifice dacă reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor forestiere aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale s-a realizat ulterior trecerii acestor bunuri în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale, după caz, cu respectarea procedurii menționate, respectiv cu îndeplinirea cerințelor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 (...)“ . ... 41. Prin Decizia nr. 395/2017, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Vâlcea, în Dosarul nr. 4.068/223/2011* al Judecătoriei Drăgășani, de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Ilfov, în Dosarul nr. 51.061/299/2012* al Judecătoriei Sectorului 1 București și de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Vâlcea, în Dosarul nr. 8.803/288/2013 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și a constatat că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care restituirea terenurilor forestiere aparținând domeniului public al statului se realizează numai după trecerea prealabilă a acestor terenuri în domeniul privat al statului, în condițiile legii. A respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, excepție ridicată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva și Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, Direcția Silvică Ilfov, în Dosarul nr. 51.061/299/2012* al Judecătoriei Sectorului 1 București. ... ...
Sursa oficială ↗