Decizia ÎCCJ nr. 8/2022 (HP)Punctul IX

IX. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 46. Prin Decizia nr. 20 din 15 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1071 din 18 decembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a respins, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului cu privire la următoarea problemă de drept: „Interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 26 alin. (1) lit. a) -g) , l) și n) , art. 27 alin. (1) -(3) și alin. (5) și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 8 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 27 din Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a poliției locale, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.332/2010.“ În considerentele de la paragraful 32 s-a reținut că: „(...) art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 se referă la dreptul de a sesiza instanțele judecătorești «pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal». Prin urmare, obiectul litigiului nu vizează o autorizare în sens administrativ a unei autorități publice de a întreprinde o anume activitate, ci impunerea, pe calea unei obligații de a face, a unei anumite conduite în sarcina persoanei, debitor al acestei obligații, cu privire la care s-a constatat că nu a respectat normele disciplinei în construcții. (...)“ ... 47. Prin Decizia nr. 10 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1033 din 29 octombrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a stabilit că „în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în ipoteza în care partea nu a demarat sau nu a finalizat, în termenul acordat, procedura de intrare în legalitate, iar autoritatea nu a obținut o hotărâre de demolare a construcției, termenul stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției este unul de recomandare“. În considerentele de la paragrafele 47 și 48 s-a reținut că: „Cea de-o doua categorie de litigii este aceea în care instanțele civile au soluționat acțiuni promovate de autoritatea competentă, în coordonatele prevederilor art. 32 din Legea nr. 50/1991, acțiuni prin care se solicita obligarea persoanei deja sancționate contravențional de a proceda la desființarea lucrărilor de construire care au fost realizate fie fără a deține o autorizație de construcție, fie în mod neconform autorizației deținute și autorizarea autorității administrației publice locale de a efectua ea însăși lucrările de desființare în cazul în care autorul respectivelor lucrări nu s-ar conforma obligației menționate anterior. Se observă că în cele două categorii de litigii arătate se tinde la valorificarea unor drepturi diferite, și anume: (...) cea de-a doua categorie constituie mecanismul de exercitare de către autoritatea administrativă competentă a atribuției pe care i-o conferă art. 32 raportat la art. 28 din Legea nr. 50/1991, anume aceea de a sesiza instanța spre a dispune în sensul desființării lucrărilor în privința cărora a fost întocmit procesul-verbal de constatare a contravenției - în cazul în care acest din urmă act de autoritate a devenit definitiv fie prin neexercitarea căilor de atac legale, fie prin epuizarea acestora -, iar persoana sancționată contravențional nu și-a îndeplinit obligația de a lua măsurile dispuse (prin același proces-verbal) spre a complini abaterile de la cerințele legii speciale privind disciplina în construcții.“ ... ...