Decizia CCR nr. 845/2020Punctul 14
Punctul 14
14. Critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. Având în vedere dezvoltarea înțelesului normelor constituționale antereferite, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la cerințele de calitate a legii și la securitatea juridică, se arată că prin modificarea legislativă supusă controlului de constituționalitate se creează pentru noile firme o reală barieră de intrare pe piața de comercializare a produselor energetice, iar pentru cele existente o sarcină (cheltuială financiară) disproporționată în raport cu necesitățile subliniate în expunerea de motive. Astfel, în cazul în discuție, este evident că modificarea bruscă a prevederilor legale, cu consecința instituirii obligației de edificare într-un termen extrem de scurt și imposibil de respectat (potrivit art. II, legea intră în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I) a depozitelor în vederea comercializării angro a produselor energetice, reprezintă o încălcare a principiului securității și stabilității juridice. În acest context, se învederează că, deși principiul previzibilității este abordat, de cele mai multe ori, alături de principiul securității juridice sau al protecției încrederii legitime, pe cale jurisprudențială a fost impusă instituțiilor europene obligația, din motive de securitate juridică, de a avertiza operatorii economici, de o manieră clară și precisă, atunci când intenționează să se îndepărteze de la o anumită practică, în anumite domenii de activitate, cu scopul ca destinatarii normelor să nu resimtă șocul unor schimbări imprevizibile, care i-ar putea vătăma. Astfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a sancționat nerespectarea principiului previzibilității, declarând nule acele acte emise/adoptate cu nerespectarea acestuia, cu motivația că sunt abuzive, lipsind destinatarii acestora de posibilitatea de a lua cunoștință de ele într-un termen rezonabil și de a-și adapta conduita în funcție de schimbările aduse de acestea. În concluzie, se susține că încălcarea principiului previzibilității este evidentă, având în vedere, pe de-o parte, termenul exagerat de scurt în care operatorii economici ar trebui să edifice depozitele aferente produselor energetice, iar, pe de altă parte, lipsa oricărei predictibilități în acest sens. ...
Sursa oficială ↗