Decizia CCR nr. 835/2020Punctul 13
Punctul 13
13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu critici similare celor invocate în prezenta cauză, iar prin Decizia nr. 162 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008, Decizia nr. 1.429 din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2011, și Decizia nr. 124 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 5 iulie 2018, a respins aceste critici ca neîntemeiate. Astfel, prin deciziile mai sus menționate, Curtea a arătat că informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale intră în noțiunea de viață privată, iar asigurarea confidențialității acestor date reprezintă un mod de a realiza protecția drepturilor prevăzute de art. 26 din Constituție, consacrate în egală măsură și în art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, a amintit Hotărârea din 25 februarie 1997, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Z. împotriva Finlandei în care s-a arătat că „protecția datelor personale, nu în ultimul rând a datelor cu caracter medical, este de o importanță fundamentală pentru ca o persoană să se poată bucura de dreptul său la respectarea vieții private și a vieții de familie așa cum este acesta garantat de art. 8 din Convenție. [... ] în lipsa unei asemenea protecții, persoanele care necesită îngrijire medicală nu ar mai fi dispuse să furnizeze informații cu caracter personal și intim, necesare prescrierii tratamentului apropiat pentru boala de care suferă sau să consulte un medic, ceea ce ar fi de natură să le pună viața în pericol, iar, în caz de boli transmisibile, un asemenea pericol poate exista pentru colectivitate. [...] De aceea, legislația internă a statelor trebuie să cuprindă garanții adecvate pentru a împiedica orice comunicare sau divulgare de date cu caracter personal privitoare la sănătatea persoanei, în conformitate cu dispozițiile art. 8 paragrafului 1 al Convenției“. ...
Sursa oficială ↗