Decizia CCR nr. 833/2020Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 17.11.2020 · dosar 13.051/63/2017
Punctul 24
24. Analizând textul de lege criticat, Curtea constată că, în ceea ce privește „neîndeplinirea“ de către polițist a obligațiilor ce îi revin în activitatea desfășurată în calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare, conținutul reglementării este fără echivoc, vizând situația când nu au fost îndeplinite obligațiile ce derivă din funcția ocupată, respectiv nu au fost duse la îndeplinire dispozițiile procurorului care conduce, supraveghează și controlează activitatea ori cele ale șefilor ierarhici. În acest sens, Curtea amintește că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 364/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2020, „(1) Organele de cercetare ale poliției judiciare își desfășoară activitatea sub conducerea, supravegherea și controlul procurorului, fiind obligate să ducă la îndeplinire dispozițiile acestuia. (2) Șefii ierarhici pot da polițiștilor care fac parte din poliția judiciară dispoziții și îndrumări în efectuarea activităților de constatare a infracțiunilor și de strângere a datelor în vederea identificării autorilor infracțiunilor și începerii urmăririi penale. (3) Organele ierarhic superioare ale polițiștilor care fac parte din poliția judiciară nu pot să dea îndrumări sau dispoziții privind cercetarea penală, procurorul fiind singurul competent în acest sens.“ ...
Sursa oficială ↗