Decizia CCR nr. 800/2020Punctul 24

CCR · decizie de neconstituționalitate · 04.11.2020 · dosar 3.230/117/2014
Punctul 24
24. Prin decizia menționată, paragraful 26, Curtea Constituțională a observat că în mod judicios a reținut instanța supremă că, deși în cadrul procedurii administrative prealabile entitatea deținătoare este cea care apreciază asupra măsurii compensării, aceasta nu are o putere discreționară și niciuna sustrasă controlului instanței de judecată (paragraful 51 din Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 12 din 14 mai 2018). De aceea, învestită cu cererea prin care persoana îndreptățită pretinde că există bunuri care pot fi acordate în compensare, instanța trebuie să procedeze la verificarea pe fond a unei astfel de pretenții și, pe baza probatoriului administrat, să stabilească temeinicia cererii, nefiind un impediment legal faptul că respectivele bunuri nu au fost incluse, în mod eronat sau abuziv, discreționar, în lista celor care pot face obiectul acestei măsuri (paragraful 54). Altminteri, necenzurarea modalității în care entitățile învestite cu notificări dau curs solicitării de acordare de bunuri în compensare ar face să devină iluzorie și lipsită de substanță această formă de reparație prin echivalent, dacă ea ar rămâne la aprecierea discreționară a entității notificate (paragraful 55). ...
Sursa oficială ↗