Decizia CCR nr. 753/2020Punctul 7
Punctul 7
7. Astfel, se arată că, în contradicție cu principiul egalității în drepturi, specialiștii IT din instanțe sunt salarizați în mod diferențiat față de specialiștii IT din parchete, Direcția Națională Anticorupție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și că, drept urmare a aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, specialiștii IT din instanțe au suferit o diminuare a drepturilor salariale. Or, salariul este o componentă a dreptului la muncă, iar măsura diminuării salariale cu 43% a avut loc doar în cazul specialiștilor IT din Ministerul Justiției și din instanțe, fără a fi respectate exigențele art. 53 din Constituție. În același timp, stabilirea unor salarii substanțial diminuate în raport cu salariile aflate în plată, pentru specialiștii IT din instanțe, pe perioadă nedeterminată și fără caracter excepțional, aduce atingere dreptului de proprietate privată, principiului securității juridice și previzibilității normelor juridice. Prin urmare, prevederile din cuprinsul Legii-cadru nr. 153/2017 prin care se stabilește salarizarea informaticienilor din instanțe prin reducerea cu aproximativ 43% a salariilor în plată ale specialiștilor IT deja încadrați pe aceste funcții sunt neconstituționale, impunându-se garantarea menținerii nivelului în plată, fără a aduce atingere dreptului constituțional al legiuitorului de a stabili sistemul de salarizare. ...
Sursa oficială ↗