Decizia CCR nr. 773/2020Punctul 30
Punctul 30
30. Cât privește susținerea referitoare la existența unui paralelism legislativ în materia incompatibilităților și a conflictelor de interese, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 176/2010 și Legii nr. 161/2003, Curtea constată netemeinicia acestei critici, întrucât, în vreme ce Legea nr. 269/2003 reglementează statutul socioprofesional al membrilor Corpului diplomatic și consular al României, pe de o parte, Legea nr. 161/2003 este o reglementare complexă, care, pe lângă dispozițiile care au ca scop principal prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cuprinde și dispoziții din alte materii conexe, absolut indispensabile realizării scopului urmărit. Pe de altă parte, Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, reglementează proceduri de asigurare a integrității și transparenței în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, exemplu fiind secțiunea a 3-a din capitolul I al titlului II dedicată procedurii de evaluare a conflictelor de interese și a incompatibilităților (a se vedea Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 14 martie 2013). ...
Sursa oficială ↗