Decizia CCR nr. 751/2020Punctul 15
Punctul 15
15. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile art. 8 alin. (3) -(9) din Legea nr. 136/2020 nu răspund nici exigențelor de principiu reținute în considerentele Deciziei nr. 458 din 25 iunie 2020 a Curții Constituționale referitoare la accesul liber la justiție, care subliniază că un drept de acces la justiție efectiv „nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanței de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate și de a pronunța o soluție, ci și prin faptul că soluția pronunțată determină înlăturarea încălcării denunțate și a consecințelor sale pentru titularul dreptului încălcat“. Or, având în vedere că, printr-o dispoziție expresă a legii măsura izolării la domiciliu sau la locația declarată nu se poate dispune pentru bolile cu risc crescut de transmitere, este pusă sub semnul întrebării efectivitatea accesului liber la justiție, întrucât judecătorul se află în imposibilitatea de a efectua testul de proporționalitate și de a dispune o măsură mai puțin restrictivă. În accepțiunea legii, în cazul bolilor înalt contagioase, judecătorul se limitează la a soluționa acțiunea în anulare a deciziei de confirmare sau infirmare privind măsura izolării și de prelungire a izolării în unități sanitare dispusă de direcția de sănătate publică. ...
Sursa oficială ↗