Decizia CCR nr. 701/2020Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 06.10.2020 · dosar 531/63/2018
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că a avut gradul de maistru militar clasa a IV-a până în anul 1998, când a fost trecut în rezervă, cumulând o vechime în calitate de cadru militar de 15 ani. Ulterior, a lucrat ca profesor, cumulând alți 15 ani de vechime în muncă. În anul 2017 a apreciat că întrunește condițiile pentru obținerea unei pensii militare conform dispozițiilor Legii nr. 223/2015 și a formulat o cerere de pensionare. Cererea i-a fost respinsă pentru neîndeplinirea condițiilor de vârstă, fiind invocat art. 19 din Legea nr. 223/2015, potrivit căruia „Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, care la data trecerii în rezervă ori a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condițiile de acordare a unei pensii de serviciu, dar au o vechime în serviciu de cel puțin 10 ani, beneficiază de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de prezenta lege, pentru numărul anilor de vechime în serviciu, stabiliți în condițiile art. 3 lit. e) , la care se adaugă sporurile acordate conform art. 24.“ Contestația formulată împotriva acestei decizii a fost respinsă de Comisia de contestații din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Consideră că temeiul respingerii l-a constituit faptul că, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, se prevede că „au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate“. Or, apreciază că sintagma „în activitate“ nu ține cont de faptul că persoanele care au fost trecute în rezervă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 au contribuit la sistemul de pensii. De asemenea, dacă va solicita acordarea pensiei în sistemul public de pensii, nu va beneficia de posibilitatea de a valorifica perioada lucrată în condiții speciale, întrucât aceasta nu se valorifică potrivit Legii nr. 223/2015. ...
Sursa oficială ↗