Decizia CCR nr. 718/2020Punctul 49

49. În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului la apărare, Curtea reține că acesta presupune, în sens larg, dreptul oricărui participant la procesul penal de a-și formula apărările personal sau prin intermediul unui avocat, ales sau numit din oficiu. Având însă în vedere critica formulată de autorul excepției, Curtea reține că normele procesual penale criticate nu încalcă garanțiile procesuale anterior enumerate, necontravenind, prin urmare, prevederilor art. 24 din Constituție. Totodată, dispozițiile art. 282 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală nu sunt de natură a încălca principiul egalității în drepturi, prevăzut la art. 16 din Constituție, întrucât discriminarea poate fi constatată doar în situația reglementării unor soluții juridice diferite pentru persoane aflate în situații similare, aspect ce nu poate fi reținut în prezenta cauză. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat, în repetate rânduri, că principiul egalității în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, dar că acesta nu interzice reguli specifice, în cazul unei diferențe de situații (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). În același fel, Curtea constată că este neîntemeiată critica potrivit căreia „teoria salvării actelor procesuale aduce atingere libertății și independenței puterii magistratului de cameră preliminară“, dispozițiile art. 282 alin. (1) teza finală nefiind contrare prevederilor constituționale referitoare la independența judecătorilor. ...