Decizia CCR nr. 686/2020Punctul 36
Punctul 36
36. În lumina acestor considerente de principiu, Curtea constată că statutul special pe care îl are un partid politic, și anume acela de persoană juridică de drept public, cu rol constituțional în formarea și exercitarea voinței politice a cetățenilor, nu reprezintă, în ceea ce privește capacitatea sa civilă în relațiile contractuale/comerciale pe care le încheie, o reală justificare pentru acordarea privilegiului neplății, inclusiv din subvențiile primite de la bugetul de stat. Din punctul de vedere al contractelor încheiate cu un profesionist, un partid politic este un beneficiar al respectivului bun sau serviciu obiect al contractului, la fel ca orice altă persoană fizică sau juridică de drept public sau privat. Dacă s-ar accepta teza potrivit căreia subvențiile acordate de la bugetul de stat nu pot fi supuse executării silite prin poprire, ar însemna, în cele din urmă, că, în orice contract de natură comercială încheiat cu o persoană juridică de drept public în calitate de beneficiar sau cumpărător, aceasta din urmă ar fi legal exonerată de obligația plății, întrucât sumele de bani cuvenite ca plată a contractului au ca sursă de finanțare bugetul de stat. Or, calitatea de persoană de drept public nu prezintă nicio relevanță din perspectiva circuitului civil și a relațiilor comerciale, iar dreptul de proprietate al părților contractuale este în mod egal ocrotit de lege și de Constituție. ...
Sursa oficială ↗