Decizia CCR nr. 685/2020Punctul 36

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.09.2020 · dosar 1.374A/2020
Punctul 36
36. Cu privire la restituirea în natură a terenurilor forestiere, Curtea reține că în jurisprudența sa în materie (Decizia nr. 395 din 13 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017, paragrafele 37 și 38), analizând comparativ Legea nr. 165/2013, pe de o parte, și legislația cu caracter reparator anterioară, pe de altă parte, a constatat că Legea nr. 165/2013 instituie în mod expres reconstituirea dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri forestiere, proprietate publică a statului, terenuri ce au intrat în domeniul public înainte de naționalizarea terenurilor forestiere prin Constituția din 1948, prin urmare, obiectul reconstituirii nu îl constituie terenuri ce s-au aflat în proprietatea persoanelor fizice sau juridice și au intrat în proprietatea statului în temeiul unei legislații cu caracter abuziv, adoptată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. S-a mai arătat, în decizia menționată, că situația premisă a acestei opțiuni a legiuitorului o reprezintă imposibilitatea reconstituirii dreptului de proprietate privată pe vechiul amplasament, atunci când terenurile (forestiere) situate pe acest amplasament au fost atribuite, în mod legal, altor persoane. ...
Sursa oficială ↗