Decizia CCR nr. 681/2020Punctul 4
Punctul 4
4. În acest context se arată că, potrivit art. 30 alin. (1) lit. a) și alin. (2) raportat la art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, orice propunere legislativă trebuie să fie însoțită de expunerea de motive, element de prezentare și motivare care trebuie să cuprindă, printre altele, o secțiune privind impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung (pe 5 ani), inclusiv informații cu privire la cheltuieli și venituri. Se arată de asemenea că, potrivit art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, în cazul propunerilor de introducere a unor măsuri/politici/inițiative legislative a căror adoptare atrage majorarea cheltuielilor bugetare, inițiatorii au obligația să prezinte fișa financiară prevăzută la art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, însoțită de ipotezele și metodologia de calcul utilizată. Se susține că această fișă trebuie să cuprindă schimbările anticipate în veniturile și cheltuielile bugetare pentru anul curent și pentru următorii 4 ani, estimări privind eșalonarea creditelor bugetare și a creditelor de angajament, în cazul acțiunilor anuale și multianuale care conduc la majorarea cheltuielilor, precum și măsurile avute în vedere pentru acoperirea majorării cheltuielilor sau a minusurilor de venituri pentru a nu influența deficitul bugetar. Se susține că expunerea de motive a Legii pentru organizarea și funcționarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative nu conține nicio mențiune referitoare la impactul financiar al propunerii legislative și că aceasta a fost adoptată în lipsa fișei financiare. Se arată totodată că nici inițiatorii, nici Camerele Parlamentului nu au solicitat Guvernului, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, întocmirea fișei financiare, singura solicitare adresată Guvernului fiind cea de a transmite, în conformitate cu art. 111 alin. (1) din Constituție, punctul de vedere privind susținerea sau respingerea propunerii legislative. Se menționează faptul că acest aspect a fost semnalat inițiatorilor atât de către Guvern, prin Adresa nr. 669/DPSG din 30 aprilie 2020 (pct. IV din secțiunea II - Observații), cât și de către Consiliul Legislativ, prin pct. 3 din Avizul nr. 287 din 1 aprilie 2020. ...
Sursa oficială ↗