Decizia CCR nr. 659/2020Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 29.09.2020 · dosar 3.070/109/2016
Punctul 23
23. Aplicând aceste considerente la cauza de față, Curtea constată că dispozițiile art. 21 din Legea nr. 176/2010 îndeplinesc cerințele statuate în jurisprudența Curții, fiind norme clare și previzibile care stabilesc cât se poate de precis situațiile în care se întocmește raportul de evaluare de către inspectorul de integritate și elementele pe care acesta trebuie să le conțină, procedura de comunicare a acestuia și instituie posibilitatea contestării raportului de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilității. Astfel, interpretate în raport cu ansamblul prevederilor Legii nr. 176/2010, dispozițiile de lege criticate au un conținut normativ clar și precis pentru a putea fi aplicate și oferă suficiente repere pentru ca destinatarii acestora să înțeleagă sensul lor și să își adapteze conduita. Așadar, având în vedere considerentele de principiu rezultate din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la previzibilitatea legii, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în raport cu art. 1 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗