Decizia ÎCCJ nr. 2/2026 (RIL)Punctul III

III. Practica judiciară neunitară invocată de autorul sesizării 13. Autorul sesizării a arătat că problema de drept a fost soluționată diferit la nivelul instanțelor naționale, existând practică judiciară neunitară referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 360/2002, în ceea ce privește natura juridică a deciziei motivate a șefului unității ierarhic superioare, prin care se dispun respingerea contestației, ca neîntemeiată sau ca tardiv introdusă, precum și menținerea sancțiunii aplicate, respectiv dacă reprezintă sau nu reprezintă un act administrativ, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. ... 14. Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că decizia motivată a șefului unității ierarhic superioare, prin care se dispun respingerea contestației ca neîntemeiată și menținerea sancțiunii aplicate, nu reprezintă un act administrativ care să poată face obiectul controlului judiciar în contencios administrativ, fiind astfel admisă excepția inadmisibilității cererii de anulare a acesteia. ... 15. În această orientare jurisprudențială s-a reținut că decizia prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată de reclamant împotriva dispoziției de sancționare nu este un act administrativ, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât prin acest act nu au fost stabilite, modificate sau stinse drepturi ori obligații, ci doar a fost respinsă, urmându-se procedura prealabilă, solicitarea de revocare pe cale administrativă a dispoziției de sancționare disciplinară. Aceasta din urmă reprezintă unicul act administrativ susceptibil a fi atacat în fața instanței de contencios administrativ, însuși legiuitorul calificându-l în acest fel. ... 16. S-a susținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 61 din Legea nr. 360/2002 și a celor ale art. 41-44 din Hotărârea Guvernului nr. 725/2015 pentru stabilirea normelor de aplicare a cap. IV din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, referitoare la acordarea recompenselor și răspunderea disciplinară a polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 725/2015), rezultă că respectiva contestație la unitatea ierarhic superioară reprezintă doar o procedură prealabilă opțională, ce determină suspendarea efectelor sancțiunii disciplinare, astfel încât, doar în caz de admitere a contestației, decizia de soluționare este de natură a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în realizarea puterii publice. ... 17. În cadrul acestei prime orientări jurisprudențiale, capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei motivate a șefului unității ierarhic superioare a fost respins ca inadmisibil. ... 18. Într-o a doua orientare jurisprudențială s-a statuat că decizia motivată a șefului unității ierarhic superioare are natura juridică a unui act administrativ, atât în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cât și al prevederilor art. 61 alin. (6) din Legea nr. 360/2002, întrucât, în cadrul procedurii de soluționare a contestației, șeful unității ierarhic superioare poate dispune respingerea contestației și menținerea sancțiunii aplicate sau, dimpotrivă, admiterea contestației și aplicarea unei sancțiuni disciplinare mai blânde ori chiar aplicarea măsurii reglementate de art. 58^1 din Legea nr. 360/2002, ceea ce înseamnă că actul administrativ prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară nu poate fi modificat decât printr-un alt act administrativ de aceeași putere, iar nu printr-un simplu răspuns emis de șeful unității ierarhic superioare. ... 19. Chiar dacă sancțiunea disciplinară a fost dispusă prin dispoziția șefului inspectoratului de poliție județean, decizia forului superior menține practic această sancțiune și, prin urmare, privește raportul de serviciu al polițistului. ... 20. S-a susținut că, în lipsa acțiunii judiciare, prin decizia de soluționare a contestației s-ar stinge raportul juridic de serviciu dintre reclamant și inspectoratul de poliție județean, iar în ipoteza în care s-ar fi atacat doar dispoziția de sancționare, prin admitere, s-ar fi ajuns la consecința ca, deși dispoziția de sancționare ar fi fost îndepărtată din circuitul civil, decizia motivată să fi rămas în acest circuit, devenind definitivă. ... 21. De asemenea, s-a reținut că, potrivit alin. (7) al art. 61 din Legea nr. 360/2002, decizia motivată trebuie să cuprindă cel puțin descrierea faptei care constituie abatere disciplinară, precizarea prevederilor legale încălcate de polițist, analiza susținerilor prezentate de polițist în cuprinsul contestației, temeiul de drept în baza căruia se aplică sancțiunea disciplinară, precum și motivul admiterii sau respingerii contestației polițistului cu privire la sancțiunea aplicată. Rezultă astfel că șeful unității ierarhic superioare realizează o analiză proprie, integrală, atât cu privire la temeinicie, cât și cu privire la legalitate. Deși nu este intitulată expres act administrativ, precum dispoziția de aplicare a sancțiunii, decizia motivată reprezintă un astfel de act. ... 22. S-a considerat și că procedura de contestare a sancțiunii disciplinare aplicate polițiștilor este una administrativă specială, care nu poate fi asimilată plângerii prealabile reglementate de normele generale aplicabile în materia contenciosului administrativ, respectiv de art. 7 din Legea nr. 554/2004. De altfel, art. 61 alin. (8) din Legea nr. 360/2002 exclude în mod expres obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile în cazul contestării sancțiunii disciplinare aplicate polițiștilor. În aceste condiții, în mod evident, decizia emisă de șeful unității ierarhic superioare în soluționarea contestației administrative are un regim juridic special, care nu poate fi asimilat răspunsului la plângerea prealabilă. ... 23. S-a evidențiat că procedura administrativă de contestare a sancțiunii disciplinare reglementată de prevederile art. 61 din Legea nr. 360/2002, indiferent de soluția pronunțată cu privire la contestație, se finalizează cu un act de dispoziție al șefului unității ierarhic superioare. Or, actul de dispoziție emis pentru soluționarea contestației nu poate fi decât un act administrativ, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, act ce produce efecte diferite în funcție de soluția dispusă cu privire la contestația administrativă. ... 24. Chiar și în cazul deciziei șefului unității ierarhic superioare de respingere a contestației (ca tardivă sau ca neîntemeiată), aceasta produce efecte juridice asupra raportului de serviciu al polițistului. Astfel, prin decizia motivată de respingere a contestației, odată cu menținerea sancțiunii aplicate și ca urmare a încetării suspendării efectelor, în baza art. 61 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, se conferă caracter executoriu actului administrativ de sancționare. ... 25. În plus, modul detaliat de reglementare a conținutului deciziei de soluționare a contestației, dar și cerința imperativă a motivării acestui act constituie elemente care sprijină concluzia cu privire la natura juridică de act administrativ. ... 26. În cadrul acestei orientări jurisprudențiale, a fost respinsă excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect anularea deciziei motivate a șefului unității ierarhic superioare. ... ...