Decizia CCR nr. 646/2020Punctul 54

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2020 · dosar 908A/2020
Punctul 54
54. Ulterior, în urma analizei Ministerului Sănătății, s-a constatat că limitarea aplicării acestei măsuri la categoriile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 este de natură a crea inechități în rândul altor categorii de personal care, în aceeași măsură, este supus aceluiași risc de infectare cu COVID-19, iar în lipsa efectuării completărilor propuse s-ar crea inechități sociale (a se vedea, în acest sens, nota de fundamentare, precum și preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2020). De asemenea, s-a constatat că, pe durata stării de urgență, o parte din personalul prevăzut la art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020 a fost infectat cu COVID-19 în urma desfășurării activității, fapt care a împiedicat persoanele respective să își desfășoare în mod normal activitatea pentru o parte din durata stării de urgență sau, mai grav, personalul a fost în situația de a-și desfășura activitatea în continuare deși era infectat (a se vedea, în acest sens, nota de fundamentare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2020). Prin urmare, pentru a remedia deficiențele menționate, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2020 privind modificarea și completarea art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2020. ...
Sursa oficială ↗