Decizia CCR nr. 646/2020Punctul 65

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.09.2020 · dosar 908A/2020
Punctul 65
65. Curtea observă că în cauza de față, în cursul dezbaterilor din cadrul comisiei sesizate în fond la Camera Deputaților, respectiv Comisia de muncă și protecție socială, au apărut amendamente care impuneau modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat. Prin urmare, Curtea constată că îi revenea președintelui Comisiei de muncă și protecție socială obligația de a solicita informarea din partea Guvernului. În acest context obligația vizează solicitarea informării din partea Guvernului, iar nu a unei informări reactualizate, din simplul motiv că, spre deosebire de cauza soluționată prin Decizia nr. 58 din 12 februarie 2020, în care a fost verificată conformitatea cu art. 111 alin. (1) teza a doua din Constituție a procesului de adoptare a unei propuneri legislative inițiate de membri ai Parlamentului, în cauza de față procesul de adoptare vizează un proiect de lege al cărui inițiator este însuși Guvernul. Or, așa cum rezultă din examinarea practicii interinstituționale, Guvernul transmite Parlamentului punctul de vedere reglementat de art. 111 alin. (1) din Constituție, cerut de Camera Deputaților, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul președinților acestora, doar în situația în care este sesizat cu dezbaterea și adoptarea unor propuneri legislative, nu și a unor proiecte de lege. ...
Sursa oficială ↗