Decizia CCR nr. 641/2020Punctul 11
Punctul 11
11. Autorii sesizării mai arată că prevederile inserate de Senat la art. II din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 21/1996 apar ca fiind în contradicție cu prevederile Directivei ECN+, pentru următoarele motive: obiectivul Directivei ECN+ este acela de a se asigura că autoritățile naționale de concurență dispun de garanțiile de independență, de resursele și de competențele în materie de aplicare a legii și de impunere de amenzi care le sunt necesare pentru a fi în măsură să aplice articolele 101 și 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) în mod eficace. Potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) din Directiva ECN+, pentru a se consolida independența operațională a autorităților de concurență, statele membre au obligația de a se asigura că membrii personalului și persoanele din cadrul autorităților naționale administrative de concurență care iau decizii în exercitarea competențelor prevăzute de directivă „sunt în măsură să își îndeplinească atribuțiile și să își exercite competențele de aplicare a articolelor 101 și 102 din TFUE fără intervenții politice și alte influențe din exterior“. Conform art. 4 alin. (3) din Directiva ECN+, persoanele din cadrul autorităților naționale administrative de concurență care iau decizii în exercitarea competențelor prevăzute de directiva menționată pot fi demise numai în cazul în care nu mai îndeplinesc condițiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin sau în cazul în care s-a constatat că au comis o abatere gravă în temeiul dreptului intern. Condițiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor care le revin și faptele ce constituie abateri grave trebuie să fie prevăzute în prealabil în dreptul intern, ținând seama de necesitatea de a asigura în mod eficace respectarea normelor. În cazul de față, demiterea membrilor Plenului Consiliului Concurenței înainte de expirarea mandatelor nu intervine ca urmare a incidenței vreunuia dintre motivele de încetare a atribuțiilor lor care erau prevăzute de Legea nr. 21/1996 la art. 15. Prin urmare, încetarea mandatelor membrilor Plenului intervine pentru un alt motiv decât cele prevăzute de Directiva ECN+. Astfel, în Cauza nr. C- 424/15 Xabier Ormaetxea Garai, Bernardo Lorenzo Almendros împotriva Administration del Estado, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că „articolul 3 alineatul (3a) din Directiva 2002/21, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2009/140, trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca, în urma unei simple reforme instituționale (...) președintele și un consilier, membri ai organului colectiv care conduce autoritatea națională de reglementare care a fuzionat, să fie demiși înainte de expirarea mandatelor lor, dacă nu sunt prevăzute norme care să garanteze că o asemenea demitere nu aduce atingere independenței și imparțialității acestora“. În acest sens, trebuie precizat că prevederile art. 3 alineatul (3a) din Directiva 2002/21 reglementează independența autorităților de reglementare în materia comunicațiilor electronice, similar cu prevederile din Directiva ECN +. ...
Sursa oficială ↗