Sari la conținut

Decizia CCR nr. 600/2020Punctul 43

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
15.07.2020
Dosarul
532A/2020

43. În ceea ce privește efectuarea unui studiu de impact, art. 7 alin. (3^1) din Legea nr. 24/2000 prevede că aceasta este obligatorie în cazul propunerilor legislative, al proiectelor de legi și al altor proiecte de acte normative care au impact asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. După cum se poate lesne observa, legea supusă controlului de constituționalitate nu are un impact asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Totodată, potrivit art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 24/2000, studiile de impact se mai realizează în cazul proiectelor de legi de importanță și complexitate deosebită și al proiectelor de legi de aprobare a ordonanțelor emise de Guvern în temeiul unei legi de abilitare și supuse aprobării Parlamentului, lăsând la latitudinea legiuitorului necesitatea efectuării unui asemenea studiu, în funcție de obiectul de reglementare al inițiativei legislative. În ceea ce privește încălcarea art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, prin raportare la normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ca urmare a neîntocmirii studiului de impact, Curtea Constituțională a constatat că art. 30 din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia studiile de impact sunt obligatorii în cazul proiectelor de legi de importanță și complexitate deosebită, „nu are valoare constituțională și nu poate constitui norma de referință în cadrul controlului de constituționalitate“ (Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie