Decizia CCR nr. 592/2020Punctul 31
Punctul 31
31. Analizând conținutul normativ al legii supuse controlului de constituționalitate, Curtea observă că acesta este caracterizat prin norme general obligatorii și impersonale și nu se referă la fapte și persoane individuale, adoptarea sa reprezentând expresia voinței legiuitorului primar de a reglementa într-un anumit domeniu al realității sociale, cu scopul de a evidenția valorile naționale și identitatea poporului român. Configurația normativă raportată la scopul urmărit de legiuitor încadrează actul criticat într-o anumită tipologie a legilor adoptate de Parlament, respectiv a acelora care consfințesc sărbătorirea oficială a anumitor zile cu relevanță istorică, culturală sau socială. Așadar, legea criticată nu are un caracter individual, ci cuprinde reguli de aplicabilitate generală și repetată, care concură la atingerea interesului social general vizat, respectiv organizarea de manifestări cultural-educative și științifice consacrate conștientizării semnificației și importanței Tratatului de la Trianon. Totodată, pentru atingerea scopului urmărit, legea criticată instituie o serie de obligații în sarcina mai multor subiecte de drept, precum arborarea drapelului României, intonarea imnului național, informarea opiniei publice și reglementează posibilitatea acordării sprijinului logistic pentru organizarea manifestărilor ocazionate de acest moment. Astfel, prin adoptarea legii criticate, legiuitorul a urmărit celebrarea oficială, pe întreg teritoriul României, în data de 4 iunie, de către toți cetățenii săi, a unui eveniment din patrimoniul istoric național, ceea ce se înscrie în obligația pozitivă a statului de a cultiva respectul față de istoria poporului. ...
Sursa oficială ↗