Decizia CCR nr. 591/2020Punctul 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.07.2020 · dosar 738A/2020
Punctul 40
40. Examinând procesul legislativ de adoptare a legii criticate, Curtea reține că Propunerea legislativă privind instituirea unui ajutor de stat pentru acordarea de despăgubiri producătorilor agricoli afectați de fenomene meteorologice nefavorabile a fost inițiată de 7 deputați și senatori și a fost înregistrată la data de 16 aprilie 2020 la Senat cu nr. b175/2020, solicitându-se de către inițiatori procedură de urgență, în temeiul art. 111 din Regulamentul Senatului. În expunerea sa de motive se precizează că având în vedere că „pierderile financiare înregistrate de producătorii agricoli ca urmare a calamităților naturale pot periclita în multe cazuri reluarea procesului de producție și determină mari dificultăți în rambursarea creditelor angajate de aceștia“ și că „seceta excesivă, inundațiile și temperaturile scăzute produc importante pagube în agricultură“, „pentru a veni în sprijinul agriculturii este necesară elaborarea unui act normativ care să prevadă mecanisme economice specifice pentru protejarea producătorilor agricoli confruntați cu aceste fenomene și să încurajeze asigurările agricole ca o măsură de prevedere necesară odată cu înființarea culturilor“. De asemenea, se precizează că, având în vedere că „sectorul agricol din România este puternic afectat de secetă“ și că „în conformitate cu datele furnizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în perioada ianuarie-aprilie 2020, cantitatea de precipitații s-a redus drastic“, iar „pe aproape 40% din teritoriul României se manifesta seceta pedologică extremă sau puternică“, „reducerea drastică sau calamitarea integrală a producțiilor agricole pe suprafețele afectate cauzează diminuarea semnificativă a veniturilor producătorilor agricoli, ceea ce conduce la incapacitatea de plată, încetarea activității și imposibilitatea reluării ciclului de producție“. Se mai arată că, potrivit Orientărilor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol și forestier și în zonele rurale pentru perioada 2014-2020, fenomenele meteorologice nefavorabile pot fi asimilate calamităților naturale. În concluzie, se menționează că, „având în vedere situația extraordinară creată se impune luarea unor măsuri de sprijinire a producătorilor agricoli, pentru a reduce impactul pierderilor de venit asupra continuării activității producătorilor agricoli, prezenta lege prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de compensații producătorilor agricoli afectați de efectele fenomenelor meteorologice nefavorabile“. ...
Sursa oficială ↗