Decizia CCR nr. 586/2020Punctul 88

88. Această măsură are un caracter adecvat, putând în mod abstract și obiectiv îndeplini scopul pentru care a fost adoptată, cumpărătorul fiind, astfel, animat de ideea desfășurării de activități agricole odată cu perfectarea actului de dobândire a proprietății. Cu privire la caracterul necesar al măsurii se constată că aceasta, pe de o parte, vine în completarea dreptului de preempțiune pe care Legea nr. 17/2014 l-a consacrat la înstrăinarea terenurilor agricole extravilane, iar, pe de altă parte, reprezintă o garanție în sensul că aceste terenuri nu se vor constitui în obiectul unei specule imobiliare continue și că vor fi folosite pentru activități agricole și realizarea unei producții agricole. Astfel, Curtea constată că, privit în mod singular, dreptul de preempțiune nu își poate atinge scopul pentru care a fost instituit, ci trebuie dublat de alte măsuri efective pentru a se asigura îndeplinirea obiectivului urmărit de punere în valoare a proprietății funciare. Totodată, intruziunea legiuitorului în sfera dreptului de proprietate a fost realizată într-un mod care să nu reflecte o privare de proprietate, ci un control al folosirii bunului. Măsura creează premisele păstrării categoriei de folosință a bunului agricol extravilan, iar cumpărătorul unui astfel de bun îl va cumpăra în ideea desfășurării de activități agricole și nu de a-l revinde în condiții de preț mai favorabile. Dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole se dobândește și se exercită în considerarea categoriei de folosință din care acestea fac parte în vederea obținerii de produse agricole. O asemenea limitare a dreptului de proprietate este una minimă, întrucât are în vedere natura terenurilor, terenuri care, dacă sunt achiziționate, trebuie să fie lucrate cel puțin pe un termen mediu pentru a se împlini scopul achiziționării lor: producția agricolă. Totodată, proprietarul bunului își poate exercita atributele de posesie și folosință în mod neîngrădit, cultivând terenul potrivit propriei sale opțiuni, direct sau indirect. Limitarea adusă atributului de dispoziție nu poate fi calificată decât ca o garanție pe care statul a impus-o pentru a se asigura că scopul cumpărării bunului nu a fost unul speculativ, ci acela de a contribui la creșterea producției agricole naționale și, implicit, a Uniunii Europene, precum și la asigurarea unei concurențe crescute în domeniul agricol. ...