Decizia CCR nr. 588/2020Punctul 2.3

2.3. Deși nu se bucură de consacrare constituțională expresă, principiul securității juridice a fost recunoscut în jurisprudență și doctrină drept un principiu fundamental al statului de drept, calitatea legilor, mai ales prin prisma regulilor de tehnică legislativă, reprezentând un indicator important pentru realizarea acestui deziderat (statul de drept). Cu privire la considerarea legisticii formale ca normă de referință în cadrul controlului de constituționalitate în decursul timpului Curtea Constituțională a arătat că, deși normele referitoare la tehnica legislativă „nu au valoare constituțională, [...] prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea și coordonarea legislației, precum și conținutul și forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislații care respectă principiul securității raporturilor juridice, având claritatea și previzibilitatea necesară“ (deciziile nr. 26/2012, nr. 681/2012, nr. 447/2013, nr. 448/2013 și nr. 283/2014). De aceea, „nerespectarea normelor de tehnică legislativă determină apariția unor situații de incoerență și instabilitate, contrare principiului securității raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea și previzibilitatea legii“ (Decizia nr. 26/2012 și Decizia nr. 448/2013). Or, în prezenta speță, legiuitorul a nesocotit flagrant toate regulile de legistică formală incidente. Conform dispozițiilor art. 8 alin. (4) teza întâi din Legea nr. 24/2000, „textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure sau echivoce“, iar potrivit art. 36 alin. (1) din aceeași lege, „actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie“. Nu în ultimul rând, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, „modificarea sau completarea unui act normativ este admisă numai dacă nu se afectează concepția generală ori caracterul unitar al acelui act sau dacă nu privește întreaga ori cea mai mare parte a reglementării în cauză; în caz contrar actul se înlocuiește cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogat“, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Prevederile modificate sau care completează actul normativ trebuie să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil și de terminologie, precum și succesiunea normală a articolelor.“ Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2000 privind aprobarea coșului minim de consum lunar care schimbă titlul și obiectul de reglementare al ordonanței modificate și creează noi reguli juridice referitoare la structura coșului minim de consum pentru un trai decent în România nu respectă niciuna din normele juridice sus-menționate și încalcă nu doar Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, ci și calitatea legii, previzibilitatea ei, încrederea legitimă pe care trebuie să o aibă cetățenii în autoritatea legiuitoare și, prin urmare, standardul pe care îl reprezintă conceptul statului de drept în baza prevederilor exprese ale Constituției României. ...