Sari la conținut

Decizia CCR nr. 573/2020Punctul 12

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
09.07.2020
Dosarul
13.073/306/2016

12. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția a II-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că discriminarea invocată nu există, întrucât în sistemul actualului Cod de procedură civilă a fost adoptată o concepție nouă, care se îndepărtează de la cea anterioară (bazată, fără distincții, pe aplicarea imediată și generală a legii noi), tocmai pentru a se ține seama, deopotrivă, de exigențele principiului preeminenței dreptului și securității juridice, precum și de principiul respectării drepturilor și situațiilor legalmente dobândite, al respectării așteptărilor legitime, al egalității în fața legii. Se apreciază că, prin stabilirea datei sesizării instanței, ca și moment procesual de care legea leagă stabilirea regimului căilor de atac, cărora le este supusă hotărârea judecătorească, au fost aduse la îndeplinire de către instanța supremă prerogativele constituționale înscrise în art. 126 alin. (3) din Constituție, în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii și cu principiile care guvernează desfășurarea procesului civil. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie