Decizia CCR nr. 565/2020Punctul 12

12. Se mai arată că Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut abstracție de caracterul de protecție socială al dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 200/2006, principiul protecției sociale fiind guvernat, la rândul său, de principiile contributivității și obligativității, precum și de acela al universalității obligației de plată a creanțelor salariale, astfel cum rezultă chiar din preambulul Legii nr. 200/2006. Or, universalității obligației de plată a angajatorului ar trebui să îi corespundă și o universalitate a obligației de plată a Fondului către salariații firmelor aflate în insolvență, indiferent de caracterul acestei proceduri (perioada de observație, reorganizare sau faliment). De altfel, se afirmă că în acest sens au fost interpretate și aplicate dispozițiile legale criticate timp de 12 ani, până la pronunțarea Deciziei nr. 16/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, această interpretare este vădit neconstituțională în ipoteza procedurilor de insolvență în care nu există bunuri în averea debitoarei, a căror valorificare să permită satisfacerea măcar în parte a creanțelor salariale, norma care se vrea a avea caracter de protecție socială pierzându-și astfel sensul. Se mai arată că distincțiile operate prin decizia mai sus menționată nu sunt prevăzute de lege, astfel că au fost încălcate atât principiul în virtutea căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu o poate face, cât și principiul potrivit căruia legea trebuie interpretată în sensul aplicării ei, și nu al neaplicării. ...