Decizia CCR nr. 563/2020Punctul 18

18. În jurisprudența sa, Curtea a constatat că termenele cuprinse la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au un caracter de protecție pentru titularii dreptului de sesizare a instanței constituționale cu exercitarea controlului de constituționalitate a priori, astfel că nu există nicio sancțiune dacă sesizarea se realizează după expirarea acestora. Într-o astfel de ipoteză însă, pentru a fi reținută admisibilitatea obiecției de neconstituționalitate formulate, este esențial ca legea supusă controlului să nu fi fost promulgată în prealabil de Președintele României. Termenul de 5, respectiv de 2 zile, la care face referire art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 nu poate fi calificat ca fiind un termen de decădere, în sensul că numai în interiorul acestuia poate fi sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea unei obiecții de neconstituționalitate, ci, dimpotrivă, are semnificația unei garanții asociate dreptului de sesizare a Curții, care implică o interdicție totală de promulgare a legii în acest termen. Consecința nerespectării termenului menționat constă doar în faptul că, formulând obiecția în afara termenului, autorul acesteia se expune riscului ca, până la acel moment, Președintele să promulge legea. Însă, în condițiile în care, la primirea sesizării, Curtea încunoștințează Președintele cu privire la înregistrarea pe rolul său a cererii de exercitare a controlului de constituționalitate a priori, acesta nu are competența de a emite, în tot acest răstimp, decretul de promulgare a legii (a se vedea în acest sens și Decizia nr. 767 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 februarie 2017, paragraful 25, Decizia nr. 299 din 3 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 14 mai 2018, paragraful 31, sau Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, paragraful 51 ). ...