Decizia CCR nr. 563/2020Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.07.2020 · dosar 666A/2020
Punctul 21
21. Legea criticată are un articol unic, prin care modifică art. 1 alin. (1) din Legea nr. 239/2007, precizând că imobilele aflate în proprietatea statului ori a unităților administrativ-teritoriale, atribuite în folosință gratuită cultelor religioase după 1 ianuarie 1990, pot fi transmise fără plată în proprietatea unităților de cult deținătoare. Diferența față de varianta inițială a acestor prevederi legale rezidă în schimbarea modalității gramaticale de individualizare a imobilelor vizate. În redactarea în prezent în vigoare se face referire la imobilele „care au fost atribuite“, iar legea modificatoare are în vedere imobilele „atribuite“. În expunerea de motive se precizează că finalitatea acestei modificări este de a aduce în domeniul de aplicație a legii și imobilele care au fost atribuite cultelor religioase în folosință gratuită după 4 august 2007 - data intrării în vigoare a Legii nr. 239/2007 -, astfel încât să poată fi trecute în proprietatea unităților de cult religios nu doar cele care au fost astfel atribuite din anul 1990 până la acel moment, așa cum se proceda ca urmare a interpretării date până în prezent prevederilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 239/2007. Autorii obiecției critică faptul că forma propusă de inițiator și adoptată de Parlament nu mai lasă loc pentru o asemenea interpretare și încadrează sub cupola Legii nr. 239/2007 inclusiv imobilele atribuite în folosință gratuită cultelor religioase după data intrării sale în vigoare, pe termen nedeterminat, vulnerabilizând bunurile aflate în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale. ...
Sursa oficială ↗