Decizia CCR nr. 563/2020Punctul 4

4. Se mai arată că formularea actuală a art. 1 alin. (1) din Legea nr. 239/2007 a permis Guvernului și consiliilor unităților administrativ-teritoriale utilizarea unei interpretări restrictive, conform căreia sub incidența actului normativ se află doar imobilele atribuite în folosință gratuită cultelor religioase între data de 1 ianuarie 1990 și data intrării sale în vigoare, respectiv 3 august 2007. Astfel, obiectul de reglementare al legii a rămas esențialmente determinabil prin raportare la efectuarea unui act juridic într-un anumit interval de timp, anterior și precis delimitat. Forma propusă de inițiatorul legii criticate nu mai permite o asemenea interpretare și încadrează sub imperiul Legii nr. 239/2007 inclusiv imobilele atribuite în folosință gratuită cultelor religioase după data intrării sale în vigoare, pe termen nedeterminat. Această modificare contravine principiului ocrotirii prin lege a proprietății publice, deoarece permite autorităților publice titulare să vulnerabilizeze orice imobile aflate în domeniul public prin simpla atribuire a acestora în folosința gratuită a cultelor religioase, act care le conferă acestor entități dreptul ca bunurile respective să le fie transmise în proprietate, la cerere și cu titlu gratuit. Or, asigurarea protecției constituționale a proprietății publice reclamă efectuarea anumitor formalități pentru trecerea bunurilor din domeniul public în domeniul privat, constând în adoptarea de hotărâri de către Guvern sau consiliile unităților administrativ-teritoriale, după caz, acte administrative care trebuie însoțite de note de fundamentare, respectiv de referate de aprobare, în conformitate cu dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. ...