Decizia ÎCCJ nr. 1/2026 (HP)Paragraful 3
Paragraful 3
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 5.219/99/2023*, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă, în interpretarea și aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale anexei nr. VIII la această lege-cadru și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 45/2023 pentru completarea art. I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, sporul de 8% acordat pentru acces la informații clasificate de nivelul „secret de serviciu“ și sporul de 10% acordat pentru condiții vătămătoare se aplică în cazul unui funcționar public de execuție, consilier juridic în cadrul serviciului juridic al instituției prefectului, prin calcul aplicat la salariul de bază stabilit conform Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, începând cu data de 1 iunie 2023.
Sursa oficială ↗