Decizia CCR nr. 547/2020Punctul 16
Punctul 16
16. În motivarea excepției de neconstituționalitate din Dosarul Curții Constituționale nr. 1.721D/2019, autorul susține că procurorul-șef al S.I.I.J. are dreptul de a declara și de a retrage căile de atac exercitate de alte parchete, deși nu participă la judecata cauzelor. Această reglementare încalcă principiul controlului ierarhic și al legalității, întrucât, deși procurorii din cadrul P.Î.C.C.J. - Secția judiciară sau din alte parchete competente nu sunt subordonați procurorului-șef al S.I.I.J., acesta din urmă are dreptul să dispună asupra activității lor. Secția are competența exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, având ca atribuții efectuarea urmăririi penale, sesizarea instanței, precum și exercitarea și retragerea căilor de atac în cauzele de competența acestei secții. Însă procurorii din cadrul S.I.I.J. nu participă la ședințele de judecată în cauzele de competența secției, participarea revenind procurorilor din cadrul Secției judiciare a P.Î.C.C.J. ...
Sursa oficială ↗