Decizia CCR nr. 547/2020Punctul 85
Punctul 85
85. În fine, o ultimă critică de neconstituționalitate vizează excluderea participării din comisia de concurs (privind selectarea procurorilor S.I.I.J.) a unor membri C.S.M., judecători sau procurori, care nu au funcționat la o instanță de grad de cel puțin curte de apel sau, după caz, la un parchet de grad de cel puțin parchet de pe lângă curtea de apel, aspect care, în opinia autorilor excepției, constituie o discriminare între membrii C.S.M., de natură a aduce atingere art. 16 din Constituție. Cu privire la aceste susțineri, Curtea observă că dispozițiile art. 88^3 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, menționate mai sus, prevăd posibilitatea de a face parte din comisia de concurs doar a acelor membri C.S.M., judecători și procurori, care au funcționat la o instanță de grad de cel puțin curte de apel, respectiv la un parchet de grad de cel puțin parchet de pe lângă curtea de apel. Opțiunea legiuitorului pentru o atare componență a avut în vedere, pe de o parte, competența exclusivă după calitatea persoanei a noii structuri de parchet de a efectua urmărirea penală pentru infracțiunile săvârșite de judecători și procurori, inclusiv judecătorii și procurorii militari și cei care au calitatea de membri ai C.S.M., deci inclusiv pentru magistrații de la cel mai ridicat nivel de instanță/parchet, și, pe de altă parte, locul, în cadrul ierarhiei Ministerului Public, unde va funcționa noua structură de parchet, respectiv ca secție a P.Î.C.C.J., procurorii din această secție având/dobândind gradul profesional corespunzător. Prin urmare, ținând seama de aceste criterii, nu se poate pune în discuție o discriminare între membrii C.S.M. care au vocația de a fi membri în comisia de concurs care selectează procurorii S.I.I.J., condiția ca aceștia să fi funcționat la o instanță de grad de cel puțin curte de apel, respectiv la un parchet de grad de cel puțin parchet de pe lângă curtea de apel fiind una obiectivă și rezonabilă prin raportare la scopul reglementării. În această lumină, Curtea apreciază că opțiunea legiuitorului se încadrează în marja constituțională, dispozițiile art. 88^3 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 respectând principiul egalității în drepturi consacrat de art. 16 din Legea fundamentală. ...
Sursa oficială ↗