Decizia CCR nr. 551/2020Punctul 12

12. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, întrucât îndeplinesc criteriile de claritate și previzibilitate, fiind enunțate cu suficientă precizie pentru a permite destinatarului normei să își controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. De asemenea, nu se poate reține nici critica de neconstituționalitate privind nesocotirea principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție, în condițiile în care se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei. În privința nesocotirii dreptului de proprietate privată, garantat de prevederile art. 44 din Constituție, arată că Tratatul dintre România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, este un act juridic internațional prin care statele semnatare au tranșat asupra frontierei dintre România și Bulgaria, în sectorul cuprins între Dunăre și Marea Neagră. Pe de altă parte, prin tratat statul român și-a asumat obligația de despăgubire a persoanelor strămutate pe teritoriul său, fără să stabilească însă nici valoarea despăgubirilor și nici criteriile de care trebuie să se țină seama în stabilirea acestora. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în materia despăgubirilor acordate prin unele legi cu caracter reparatoriu, statuând prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995 că „Limitarea întinderii reparațiilor are în vedere [...] posibilitățile economice și financiare existente în raport cu alte necesități și priorități economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran [...]. Referitor la reparația în ipoteza privării de proprietate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului [...] a stabilit, pe de o parte, că dreptul la indemnizare trebuie să aibă un cuantum rezonabil, iar pe de altă parte că metoda de evaluare a bunului trebuie să fie, la rândul ei, în mod manifest rezonabilă“. De asemenea, subliniază faptul că legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu cele particulare legitime ale altor subiecte de drept. În final, consideră că art. 21 și 129 din Constituție nu au incidență în cauză. ...