Decizia CCR nr. 504/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că organele judiciare pot obține date de trafic și localizare prelucrate de operatorii de rețele publice de comunicare ale altor persoane decât cele față de care există suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit una dintre infracțiunile la care se referă art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Se susține că prevederile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie interpretate coroborat cu cele ale art. 139 alin. (2) din același cod, în sensul că, pentru ca o cerere de autorizare să fie admisibilă, trebuie să existe o suspiciune cu privire la săvârșirea uneia dintre infracțiunile expres și limitativ prevăzute la lege, iar datele solicitate să vizeze eventuala implicare a persoanei supravegheate în activitatea infracțională, dispozițiile legale criticate nepermițând obținerea datelor oricărei persoane, ci numai a celor în privința cărora există suspiciunea prevăzută la art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Se susține că în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate au fost solicitate datele de trafic și localizare ale unor persoane față de care nu exista suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârșit vreuna dintre infracțiunile enumerate la art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, scopul solicitării fiind acela de a lămuri eventuale contradicții dintre mai multe declarații, organele judiciare apreciind că dispozițiile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală permit o asemenea interpretare. Or, se susține că eventualele contradicții între declarații se soluționează prin confruntare, nefiind necesară o intruziune excesivă în drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor în cauză. Se arată, totodată, că, în fapt, asupra martorilor din prezenta cauză nu plana suspiciunea că ar fi săvârșit faptele de șantaj sau de trafic de influență cercetate și că în motivarea cererii de autorizare nu se vorbește despre existența unor asemenea suspiciuni. Mai mult, se arată că infracțiunea de mărturie mincinoasă nu poate sta la baza unei cereri de autorizare formulate conform art. 152 din Codul de procedură penală, întrucât limita specială maximă a pedepsei pentru infracțiunea anterior menționată este mai mică de 5 ani. În aceste condiții, se apreciază că proba folosită împotriva autorului excepției de neconstituționalitate a fost obținută în mod nelegal, vătămând drepturile și interesele procesuale ale inculpatului, prin încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la legalitatea procesului penal. Se arată, totodată, că împrejurarea că prevederile art. 152 alin. (1) din Codul de procedură penală nu sunt suficient de clare și nu stabilesc în mod expres faptul că acestea permit obținerea doar a datelor acelor persoane față de care există suspiciunea, prevăzută la art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, rezultă, în mod direct, din interpretarea dată de către organul de urmărire penală, în sensul că norma permite obținerea datelor de trafic și localizare ale martorilor față de care nu există suspiciunea că ar fi implicați în săvârșirea infracțiunilor cercetate în cauză. Se susține că simpla începere a urmăririi penale nu poate legitima încălcarea drepturilor fundamentale ale unei persoane care nu are legătură cu infracțiunea cercetată, de o manieră pur potestativă și neproporțională cu nevoile procesuale ale cauzei, iar dispozițiile art. 152 din Codul de procedură penală nu trebuie interpretate în sensul că permit obținerea datelor de trafic ale oricărei persoane în măsura în care informațiile vizate sunt necesare doar pentru lămurirea unor aspecte accesorii acțiunii penale. Se arată că o astfel de interpretare este de natură a încălca dreptul la viață intimă, familială și privată și dreptul la secretul corespondenței, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 26 alin. (1) și art. 28 alin. (1) din Constituție. În fine, se susține că, întrucât permit o interpretare și aplicare precum cea realizată din cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 152 alin. (2) din Codul de procedură penală nu întrunesc condițiile de claritate, precizie și previzibilitate impuse de dispozițiile art. 1 alin. (5) din Constituție. Totodată, autorul excepției arată că în privința sa a fost dispusă măsura specială de cercetare reglementată la art. 152 din Codul de procedură penală, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a) -d) al articolului anterior menționat, aducând, în acest sens, argumente privind starea de fapt reținută în dosarul în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate. ...