Decizia CCR nr. 512/2020Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.06.2020 · dosar 22.673/212/2016
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 75 alin. (1) lit. d) fraza întâi din Codul penal sunt constituționale dacă se aplică până la începerea dezbaterilor în primă instanță, întrucât, altfel, încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul fundamental referitor la realizarea justiției prin instanțele judecătorești, consacrate de prevederile art. 21 alin. (3) și ale art. 126 alin. (1) din Constituție. În acest sens, arată că, la primul termen de judecată, prejudiciul nu poate fi considerat cert doar pentru că este menționat în rechizitoriu - de cele mai multe ori fără probațiune -, întrucât justiția nu se realizează prin parchete, ci prin instanțele judecătorești. În cursul cercetării judecătorești este posibilă administrarea de probe noi, astfel că pot interveni modificări atât cu privire la încadrarea juridică a faptei, cât și în ceea ce privește partea civilă. ...
Sursa oficială ↗